Ferească Dumnezeu… a apărut nebuna! Cu siguranță așa vor spune vechii mei colegi de breaslă din super blogosfera competiției SuperBlog, dar ședeți blând. Mi-am luat pastilele și chiar dacă au trecut un catralion de ani de când mi-am dat „demisia”, iată că „boala” nemiloasă nu mă lasă să stau în acest an pe marginea drumului. Păi nu-i păcat? Voi vedeți banerul competiției? Mno, așa-i că te duce cu gândul la bucătăreală? Păi ce Aguritza nu gătește bine? Vorba soțului: „Îmi faci nervi, dar faci mâncare bună!”. Deci, să nu vă aud!
Așadar, dragi conași și dragi cucoane
Aguritza-i la butoane.
Printre oale și castroane,
O să scriu de milioane.
Râdeți voi, dar nu-i ușor să încerci o revenire în peisaj după o sută de ani de mers pe burtă. Colegii vechi mă știu, ăștia noi nu… dar vă lămuriți voi pe parcurs. Sper doar să nu mă ia damblaua și să ajung măcar printre primii zece în clasament… pardon, primii trei. Ăăă, nu! Prima! EU! Unica! Calm, Aguritzo! Calm… încă nu a început competiția și ai început să faci pe nebuna. Deci dragilor, dacă printre voi se află undeva prin lume un alt nebun/nebună care să își dorească să se înscrie în această competiție…
S-au deschis înscrierile în Spring SuperBlog 2023, a 26-a ediție a proiectului! Competiția se desfășoară între 1 martie – 15 aprilie 2023.
Cum te înscrii în SuperBlog? Simplu:
- citești regulamentul competiției;
- îți anunţi participarea în SuperBlog într-un scurt articol pe blogul tău;
- completezi formularul de înscriere;
- după validarea înscrierii, îți poți accesa contul SuperBlog, iar când se lansează prima probă a competiției, te invităm să-ți înregistrezi articolele în contul propriu din platforma SuperBlog, pentru a fi jurizate. Tot acolo îți vei vedea apoi și notele acordate de fiecare juriu.
Întrebări, nelămuriri? Toate le aflați de pe pagina oficială a competiției SuperBlog. Eu nu mai zic nimic, mă duc să aprind niște salvie și iasomie că poate se lipește inspirația de mine și voi avea noroc. Ăăă… și da, să îmi citiți și mie articolele că doar nu scriu pentru mine. Da? Hai că fac cinste cu o masă delicioasă când veniți la mare. Vă țuc de nu vă vedeți și succes tuturor participanților!
Ps: Și juriului… succes și nervi de oțel, cafea multă și fie ca ceasul cel bun să vă lumineze ochii și mintea când citiți textele mele.
Succes!!❤