AIA Proiect – Acasă-i cu iz de cireși înfloriți…

– Iubire, ți-am luat cireși!

– Ummm… ce să fac cu ei?

– Să se urce nepoții în ei și tu să te rogi de fiecare să coboare jos! Râde malefic…

Frumoasă ideea unui viitor în care eu, pe post de bunică.. mă voi învârti în jurul cireșului cu un toiag ce-mi va sprijini oasele plăpânde și voi răcni cât mă vor ține plămânii la creaturile ce-mi poartă adn-ul. Râd și eu malefic în semn că voi avea ac de cojocul lor, dar și de cel al „moșneagului” ce mi-a pecetluit soarta încă din tinerețe. Rămân pe gânduri și privesc cumva dincolo de umbrele jucăușe de pe pereți. Mă vedeam înconjurată de nepoți și brusc m-a cuprins panica. Nu îi cunosc încă, dar îi voi vrea aproape de sufletul meu. Pe ei, pe fii mei, pe toți cei dragi mie.

Pentru ei am nevoie de spațiu. De-o casă imensă, curte generoasă și natură. O natură pură ce-mi va fi ca o muză în nopțile cu lună plină și mă va încărca de energie pozitivă. O casă, da! O casă ce va spune o poveste în fiecare colțișor și va reda personalitatea mea. O casă vie, plină de căldură și dragoste. O casă ce va oferi liniștea sufletească de cum pășești în ea și te va ocroti când mama-natură va fi furioasă.

Cum doar propria minte poate sta în calea viselor, eu nu stau să mă plafonez. Nu exista “nu pot”, “nu am cum” și nici “nu sunt în stare“. Există voință, perseverență, progres. Există un proiect de casă ce-mi este destinat și nimic nu-mi va sta în cale. Există AIA Proiect  cu o vastă experienţă în domeniu ce oferă consiliere şi suport pentru oricine îşi doreşte să construiască sau să renoveze o casă.

Dialogul dintre client şi arhitect este o conversaţie cât se poate de intimă, întrucât atunci când vorbeşti despre construirea unei case, vorbeşti despre vise. – Robert A. M. Stern

Casa visurilor mele este o experiență unică ce-mi va da posibilitatea să-mi expun creativitatea alături de o echipă de profesioniști. AIA Proiect îmi pune la dispoziţie o gamă diversificată de proiecte case optimizate, personalizate în funcţie de necesităţile mele, iar alegerea nu este tocmai simplă. Ținând cont că familia este numeroasă, casa trebuie să respecte anumite criterii. Trebuie să mă gândesc la necesitatea unui garaj, compartimentarea spațiilor, la securitatea casei, izolația casei ș.a.m.d.

Pentru că voi face echipă cu niște profesioniști, proiectul casei nu presupune doar schița, ci și o serie de documente pentru a se putea demara lucrările de construcție. În acest proiect intră și studiu geotehnic, diferite avize de amplasament  de la rețelele de utilități, planul tehnic, certificatul de urbanism și ultimul în îndeplinirea visului, autorizația de construcție. În plus, tot AIA Proiect mă va ajuta cu un evaluator ANEVAR  ce își va oferi serviciile de evaluare imobiliară la standarde profesionale internaționale pentru stabilirea cotei de impozitare.

Acasă e o casă cu zâmbet, cu oameni fericiți și cu povești spuse din suflet. Acasă este printre flori, cireși înfloriți și țipete de copilași plini de viață. Acasă are două etaje, curte cu o peisajistică de invidiat, terasă. Obligatoriu un living imens ce își va primi oaspeții gălăgioși și o bucătărie open space în care-mi voi etala măiestria în arta culinară. O sală de activități interactive ne va ajuta să scăpăm de stres și de haosul cotidian. Vom avea masă de poker și biliard, karaoke, șah și ibox.

Pentru că suntem oameni moderni și ținem la condiția fizică vom avea și o sală de sport. Destul de încăpătoare, cu geamuri imense în care să pătrundă aer curat și lumină, fotografii gigant cu citate motivaționale sau cu  peisaje care să ne relaxeze. Pentru că ador căldura stilului rustic cât și liniile minimaliste ale stilului modern, le voi combina pe amândouă și sunt sigură că va ieși ceva magic. Voi pune accent pe lemn natural și elemente decorative ce vor da un aer relaxant și cât mai natural, fără a ne obosi ochii.

Dormitoarele nu vor fi imense, deoarece acolo este doar spațiul de odihnă și relaxare. Vor inspira căldură, confort și liniște, iar mobilierul în tonuri maronii -caramel și pereții colorați în bej și verde se vor asorta de minune dând impresia unui locaș în mijlocul naturii. Terasa va fi spațioasă, în perfectă armonie cu designul casei și va fi adaptată atât pentru anotimpul rece, dar și pentru zilele călduroase de vară. Va fi înconjurată de multă verdeață, flori, un baldachin în care vom medita la nemurirea sufletului și neapărat un grătar mobil. Va fi o adevărată oază de liniște și relaxare, în care poți medita sau petrece timp cu familia.

Fiecare casă spune o poveste, dar o casă AIA Proiect proiectează vise și naște adevărate legende. Până la îndeplinirea visului meu mai este un pas. Casa este locul care ne reprezintă și modul în care ne putem pune amprenta în mod autentic, locul unde găsești liniște sufletească și-o îmbrățișare atunci când toate ți-au mers prost. Acasă nu-i o banală construcție, ci locul unde s-au unit minți luminate și-au dat naștere la vise adevărate. Acasă este magie într-o ceașcă de ceai, la umbra unui cireș înflorit. Acasă este locul unde persistă sentimentul de siguranţă, de libertate de a fi cum simt, cum vreau, cum îmi doresc…

Proba nr 3 – Articol participant în competiția SuperBlog 2017 

UPDATE: În urma jurizării, articolul a fost premiat cu locul 1 și notat cu 100 de puncte! 

15 Comments

  1. Casa ideala pentru mine nu are multe camere – maxim 3 dormitoare, o baie, o bucatarie si o terasa micuta, dar musai sa aiba o gradina cu multe flori si, daca e spatiu, si cu ceva pomi fructiferi si arbusti.

  2. Daca as avea o casa(acum am apartament) in primul rand as dori sa aiba o bucatarie si o baie imensa. Nu vreau sala de sport dar vreau o curte destul de mare unde sa se poata juca nepotii.

  3. Mi-a placut mult de tot aceasta proba. Ma bucur ca ni s-a oferit ocazia sa prezentam casa noastra perfecta. Si pentru mine cuvantul „acasa” este mai mult despre trairi, sentimente, senzatii.

  4. Si eu sper sa am cel putin patru nepotei, cate doi de la fiecare casa. Si ma gandesc ca imi trebuie o casa mai mare si altfel gandita, sa -i cresc frumos si sanatos. Si cu ciresi in curte, sa simta si ei nazdravaniile lui Nica din ,,Amintiri din copilarie”.

Lasă un comentariu fain (sau nu) dacă ţi-a plăcut articolul...