Băi, eu ți-aș da o amendă…

De ce? Ca să te educi forțat, dacă cu binele nu ai reușit să o faci! No, bine… există riscul să te doară la banană și să-mi arunci banii (și-un scuipat) de amendă între ochi în lehamite. Că doar tu ai bani și eu sunt doar un rahat cu ochi pe lângă tine.

Ți-aș da amendă când puți!

Serios! Transportul în comun este înfiorător pe timpul verii. Lumea e dereglată din cauza căldurii, șoferii ne transportă ca niște sclavi, cartofi și una peste alta mai suntem obligați să suportăm diferite mirosuri specifice unui hiene moarte. Ți-aș da amendă și-un săpun!

Ți-aș da amendă, mămico!

Da, mami și ție! Ți-aș da o amendă când îți duci odrasla să facă „căcuță” și „pipilică” în boschetul de lângă locul de joacă. Și asta în situația în care există toalete ecologice la doi metri de tine! Ți-aș da amendă când scuipi semințe ca la maraton și lași în urma ta un munte de mizerie. Ah, mai ai și pretenții: vai, parcul este atât de murdat. (Bleah)

Ți-aș da amendă, nea șoferu’…

Circul de obicei cu sicriele alea pe patru roți… 303 mai exact. Plătesc 2 Ron pe drum de banii ăia primesc: masaj anticelulitic (băi, toate gropile le prinde), muzică blană plus jeg și câțiva „lua-v-aș”și „da-ți-aș”din convorbirile telefonice ale șoferului. Băi, ceartă ca la ăștia nu am mai văzut.

Aș da amendă pensionarilor care își plimbă fundul prin caniculă și apoi zac leșinați prin urgență. Bre, dacă nu-i cutremur și nu arde nimic… stai în puii mei acasă. Ce? Nu ai furazolidon în casă? Dă-i cu ceai de mentă și trece!

Mi-aș da amendă chiar și mie pentru porcăriile debitate până acum și pentru lipsa de inspirație din articol! Ce tupeu, domnule! Nu mai știu bloggerii ce să scrie  și se iau de lume. Că, na… ce să facă și ei! Am atâtea scenarii cu amenzi… încât aș umple visteria statului. Să nu se mai plângă că nu are bani de străzi, canalizări, locuri de joacă pentru copilași. Știți și voi… nimicuri de-astea. Mă duc la somn că fur curent în miez de noapte și poate mă trezesc cu gânduri mai senine.

68 Comments

  1. Sunt de acord cu tine, le-as da amenda tuturor celor care nu zambesc, tuturor celor care nu ii respecta pe ceilalti si ii deranjeaza cu prostiile lor.

  2. Ce m-am distrat citind acest articol, ha ha! Partea tristă e că aceste lucruri sunt reale. Așteptăm și partea a doua 😀 xoxo

  3. Fara discutie ca sint acord cu tine,le,as da amenda tuturor celor ce nu zimbesc,celor ce nu,i respecta pe ceilalti si celor ce ii duc capul numai la prostii de tot felul care nu sint constructive si nu ajuta la nimic !

  4. Îmi aduc aminte de vremea când faceam naveta la liceu. Cand venea caldura eta un chin..?

  5. Poate pentru unii este dur articolul.Este rupt din realitatea noastra de zi cu zi.Te astept cu altele.Mie imi plac.

  6. Eu i-aș amenda în primul rând pe cei care sunt plătiți de noi, să ne asigure un minim de confort civilizat, iar apoi dacă nu există bunul simț de a te autoeduca, să plătești cu vârf și îndesat, că poate ăsta e modul cel mai înțelept de a înțelege că trăiești printre oameni.

  7. Subscriu in totalitate la afirmatiile dvs !!!Bine ar fii ca toti cei care gresesc sa primeasca amenzi…poate astfel nu ar mai proceda la fel a doua oara . E cam greu de crezut insa sa speram ca pe viitor ne vom indrepta .

  8. Protestez pasnic, fara amenzi si abuzuri din partea Aguritzei. De maine ne organizam si dam gratuit cate un sapun Cheia (o mai exista?) la fiecare urcare a participantilor la transportul in comun. Sauna e gratuita, dar sapunul se returneaza la coborare.

  9. Dacă e vorba de amenzi cred ca multi ar merita nu numai cei enumerați în articol.

  10. Foarte corect. Bine ca mai exista astfel de persoane care stiu sa abordeze asa subiecte si le zic pe direct !

  11. Si eu as da amenda multora !!! Acu’ , sa fim seriosi , unii chiar merita cu varf si indesat amenzi mari , mari de tot !! Prea multa nesimtire in tara asta si lipsa de respect 🙁 odata si odata tre sa invatam sa fim si noi mai civilizati 😉

  12. frumoasa abordare a acestei proleme spinoase pe care o reprezinta lipsa educatiei

  13. Ar mai fi atâtea situații…dar am impresia ca nu rezolvam nimic cu amenzile, trebuie ceva mai drastic care sa sancționeze anumite comportamente. Ce m-a distrat ultima fraza din articol :))

  14. Vai ce superb articol? foarte distractiv☺multumim ca ati adus zambetele pe fetele noastre ❤P.S l am citit de 3 ori si defiecare data am ras cu pofta☺

  15. uneori zambetul te scoate din anumite stari emotionale ,este necesar sa zambim nu fortat dar este chiar necesar consider eu

Lasă un comentariu fain (sau nu) dacă ţi-a plăcut articolul...