Câștigă-mi respectul, domnule/doamnă Pr-ist…

Probabil titlul vă induce în eroare, dar acest mic articol este adresat strict celor care se dau mari Pr-iști și habar nu au să lege două cuvinte. Nu dau nume și nici nu aș vedea rostul, dar sincer mi s-a acrit de oamenii care cred că „bloggerii e proști”. Băi, unii poate sunt… eu vreau să cred că sunt undeva pe la mijloc. Nu prea am sclipiri de inteligență prea dese, dar nici proasta satului nu sunt.

Ideea este că m-am săturat de email-urile mega geniale în care mi se cere o colaborare. De fapt m-am săturat de modul de abordare a expeditorului, încât mi se face greață instant și parcă l-aș lua la bătaie dacă ar fi în fața mea. Băi, cât de proastă mă crezi atunci când îmi trimiți un text care inițial a fost publicat în engleză, iar tu deșteptul lumii l-ai adaptat în limba română. Hello, tot plagiat este! A, nu? Mi s-a părut atunci! Oi fi proastă! Mai sunt unii care te aburesc ca la Ploiești.

Vai, da ce drăguț ați scris pe blog! Da, ce frumooos. Sunteți genială, doamna Aguritza! Atât de genială încât îmi permit să vă întreb dacă sunteți atât de toantă și dacă vă plictisiți… poate doriți să-mi promovați afacerea. Nu avem buget… dacă aveți ceva idei, sincer v-aș mulțumi pe veci.

Băi, eu am ciungă-n păr cumva? Aveți impresia că ideile le am în șifonier, în buzunarul din spate a blugilor de pe raftul de sus? Adică eu cu ideile, voi cu faima! Frumos! Nu că ar fi prima data… am pățit-o! Dar ce să zis, omul încearcă și insistă… oi fi proastă și nu am văzut cele douăzeci de emailuri disperate.

Vrei să colaborezi cu mine? Câștigă-mi respectul! Învață-mă să îți admir munca și fă în așa fel încât să-mi doresc o colaborare win-win cu tine. Captează-mi atenția atunci când îmi trimiți un email sau un mesaj pe facebook. Vreau să citesc un email cu o cerință clar formulată, fără ocolișuri și politețuri inutile. Faptul că mă pupi în dos… nu mă face să întorc favoarea. Cel mult îți trimit un refuz..din fundul grădinii. Spune-mi clar ce vrei de la început, ce așteptări ai și ce oferi. Nu-mi vinde baliverne, că nu le înghit… am alergie. Vrei să colaborezi cu mine? Câștigă-mi încrederea, fă în așa fel încât să văd beneficiile și jur (pe roșu, violet.. ce vrei tu) că vei avea respectul meu de la primele cuvinte.

Aș scrie multe, dar le țin pentru mine. O dau în înjurături și nu-i frumos, nu? Domnule/Doamnă Pr-ist, te rog din suflet să nu mă mai iei de proastă atunci când mai trimiți un email. Nu mă dă pe spate numele brand-ului, nici dacă ar fi Gucci. Timpul meu este prețios așa cum este al dumneavoastră… deci, să nu mai umblăm după vișini.

Ps: Nu aruncați cu roșii! E timpul cireșelor…

8 Comments

  1. Am patit si eu din astea. La partea cu nu avem buget, le-am dat-o la nesimtire. Vor idei si colaborare? Sa plateasca. Nimic nu pica din cer. Si eu am facturi de platit, blogul si hostingul. Si daca tot au timp la dispozitie, in loc sa frece la icre oameni ca mine sau ca tine, mai bine ar pune mana sa invete tot ce am invatat si noi, pana a ajunge bloggeri. Ori au impresia ca noi aruncam doua – trei fraze pe blog si gata postarea!

    • Păi, normal… adică ce mare lucru să scrii două-trei vorbe acolo! Și în general de bine dacă se poate…

  2. Zi-le Agu! La mine nu a ajuns inca acel email genial, dar am primit si eu destule propuneri „istete” ambalate frumos. La un moment dat cu siguranta o sa mi zbarleasca si mie parul si o sa se umfle tarata si le intorc favoarea umplandu-le frigiderul, ca neah sunt saraci si poate e gol. Dar momentan timpul e prea pretios si inca ignor… sunt rabdatoare! 😀
    Bai, totusi…. de unde ai scos chestia cu „aburitul ca la Ploiesti”? Sunt de pe aceste meleaguri si zau ca nu am auzit de aceasta expresie. La noi e renumita aia cu „intorsul ca la Ploiesti”! 😀
    BTW! Genial articol!

    • Aia cu aburitul mi-a venit pe loc… de nervi 🙂 Chiar mi s-a acrit de ăștia…

  3. Eu ii admir pentru curaj, bre! Nici nu m-am obosit sa ii raspund. Nu merita atata timp din partea mea.

  4. Email-ul pe care l-ai transcris e veritabil? Chiar asa au scris? Nu pot sa cred daca e adevarat.

  5. Da’ de-astea n-ai primit Nasea?

    „Consider foarte interesante aceste materiale si te felicit pentru redactarea lor.
    Daca imi permiti, iti pot trimite si eu gratuit unul sau mai multe articole unice referitoare la idei de cadouri, pe care sa le publici pe blog, pentru audienta ta.

    Singura rugaminte este sa pastrezi in cadrul materialelor o referinta catre site-ul nostru.

    De asemenea, promit sa ma ocup si de promovarea articolului dupa ce este publicat in blogul tau, atat in social media cat si in alte articole pe care le vom posta pe internet. Te rog sa-mi spui cand putem incerca o astfel de colaborare.

    In speranta unei frumoase colaborari…”

Lasă un comentariu fain (sau nu) dacă ţi-a plăcut articolul...