De 10 ani aştept o promovare. Tot de atâta timp aştept să-mi fie recunoscute performanţele şi multitudinea de aptitudini. Firma la care lucrez se dezvoltă pe zi ce trece, dar cum era de aşteptat din partea „celor de sus puşi”… şeful vrea mai mult. Ştie că angajaţii lui nu-s de aruncat cât colo, cunoaşte potenţialul fiecăruia şi, probabil din acest motiv nu se dă-n lături să ofere cu graţie „misiuni imposibile” la fiecare şedinţă trimestrială. Cea mai importantă dintre toate, dar şi cea mai haotică. Se fac calcule, statistici, „planuri de război” pentru următorul trimestru şi bineînteles, check-list, back-list şi deadline la greu. Într-un cuvânt, haos pentru toată lumea prezentă.
– Aguritzo, peste două săptămâni avem o vizită din partea unei corporaţii din Marea Britanie. Avem de semnat un contract destul de generos…
– Generos? Cam cât de generos, domnule?
– Cam de vreo 3 milioane de dolari… o nimica toată, nu? îmi spune cu „lehamite-n glas” privindu-mă peste ochelarii fumurii. Problema e alta, domnişoară. Vizita lor coincide cu aniversarea firmei şi cum era normal în astfel de situaţii, toată lumea este invitată la petrecere. Că mergeam noi la pizzăria din colţ sau la cafenea, treacă meargă. „Alaiul” este pretenţios şi n-aş vrea să pierdem contractul, înţeles? Vor veni cu avionul, aşa că anul ăsta vom face acest eveniment de afaceri în Bucureşti. Eşti tu drăguţă să găseşti un centru de conferinţe mai select? Sau dacă mă gândesc mai bine… îţi dau mână liberă să te ocupi de absolut tot? Ce zici, te descurci?
Să mă descurc? Ce-mi vine să-i spun vreo două şefului… mă abţin! Deja mintea îmi zburdă în căutare unor soluţii în ceea ce priveşte marele eveniment. Evenimentul va fi unic, va surprinde şi va avea absolut tot ce este nevoie pentru a crea o atmosferă deosebită. Vor exista emoţii şi chiar dacă evenimentul nu este unul personal, amintirile vor dura o viaţă şi-mi doresc ca oaspeţii şi invitaţii să se simtă excelent într-un cadru select unde detaliile fac diferenţa. Timid dar hotărâtă, încep a-mi ordona gândurile şi mă apuc să-mi scriu un brief de organizare a evenimentului:
– numele evenimentului
– scopul evenimentului
– data la care va avea loc şi ora
– locul de desfăşurare
– participanţi
– agenda evenimentului : materiale promoţionale, cadouri pentru invitaţi, catering
Ce mă fac? Unde găsesc o locaţie care să-mi ofere absolut tot ce-mi doresc? Cu mintea slobodă şi nervii la maxim am început căutările. Nu, nici gând, prea ieftin, prea departe… ahh! Ce avem noi aici? Golden Tulips Times! Am fost acolo! Cum de am uitat? Amplasat strategic în zona centrală a Bucureştiului, hotelul Golden Tulips Times se prezintă cu o gamă completă de servicii, perfect conceput pentru cei mai exigenţi oaspeţi. Acces la internet wireless, aer condiţionat, camere moderne, minibar, arhitectura deosebită şi un spaţiul generos mă încântă şi mai mult în alegerea perfectă pentru un astfel de eveniment. Nu pot să dau greş!
Am de ales între clubul Skyline, situat la etajul 10 ce oferă – datorită impresionantului dom de sticlă – o minunată perspectivă panoramică asupra împrejurimilor sau una din cele trei camere din centru de conferinţe: Belvedere, Ronda şi Panorama.
După lungi cugetări, am hotărât ca evenimentul să înceapă la ora 14 în sala de conferinţe Panorama pentru că dispune de un spaţiu generos cu lumină naturală şi va avea un impact vizual impresionant. Apoi toţi oaspeţii vor fi invitaţi să-şi răsfeţe papilele gustative într-un decor minimalist, elegant şi modern în restaurantul Good Old Times. Tradiţionalul concept „mâncare pentru suflet” îi va da pe spate pe oaspeţii care vor veni din Marea Britanie, iar preparatele fine ale bucătăriei româneşti de altădată vor fi însoţite de cea mai bună selecţie de vinuri româneşti.
Seara vom avea ca invitaţi speciali artişti de muzică populară şi am speranţa ca până la finalul petrecerii oaspeţii să înveţe câteva dansuri populare de la noi. Pentru cei mai tineri vom avea un Dj surpriză care va organiza un karaoke cu premii deosebite pentru toţi participanţii. Chiar dacă lumea va fi extenuată după o asemenea petrecere, toată lumea va fi cazată în aceeaşi locaţie fără a fi nevoie să caut disperată cazare prin cunoscuţi, rude ş.a.m.d.
Am speranţa că totul va ieşi extraordinar. La Golden Tulips Times, detaliile fac diferenţa şi cu siguranţă toată lumea va fi mulţumită de grija cu care gazdele le înţeleg identitatea fiecăruia şi sunt trup şi suflet alături de fiecare oaspete împărtăşind fiecare moment deosebit al fiecărui oaspete.
Nu sunt eu cea mai bună organizatoare de evenimente, dar cred cu tărie că voi impresiona oaspeţii cu alegerea mea. Mă duc să-mi anunţ şeful şi trec la treabă. Mai am de ales micile cadouri personalizate pentru fiecare invitat în parte.
Va urma…
Acest articol participă în competiţia Spring SuperBlog 2016, proba nr 11!