Povestea începe într-adevăr într-o casă în care Cenuşăreasa trudea din greu pentru a mulţumi şi a intra în graţiile mamei vitrege şi celor două surori. An de an îşi privea surorile cum defilau prin faţa ei cu rochiile de mătase lungi şi pantofi delicaţi. An de an tânjea după petrecerile la care ea nu era invitată, până-ntr-o zi când sătulă de calvarul prin care trecea, a tras aer în piep şi prinzând curaj şi-a dezlănţuit amarul plângând lângă fântâna din grădină.
Spunându-şi dorul şi jalea, Cenuşăreasa noastră observă in faţa ei cum florăreasă se transformă într-o „cocoană de oraş”. Fercheşă din cale-afară şi cu un glas poznaş, începe a noastră „zână” să-i turuie Cenuşăresei o vrajă încâlcită cu nişte năsturaşi.
Perplexă, Cenuşăreasa noastră se uită lung la ea. Uimită, fericită îşi sterge lacrimile de pe obraz şi se găti iute.
– Da, pantofi nu ai?
– Dar ce pretenţioasă mai eşti, Cenuşăreaso! Am nişte pantofi din piele naturală, nu ştiu sigur dacă sunt pe măsura ta. E o adevărată junglă acolo unde te duci tu, aşa că fii cu băgare de seamă. Trebuie să porţi pantofii care trebuie, nu alţii! Ia vezi, care îţi plac de aici?
– Mulţumesc, măicuţă! Dar de unde ai tu atâţia pantofi?
– De unde, de ce… cam multe întrebări, fetiţo! Am un magazin de pantofi Carmine Shoes şi din când în când, să-mi spăl păcatele nu de alta, mai fac acte de caritate. Hai, fuguţa! Începe petrecerea fără tine, Cenuşăreaso! Dar fii atentă, la miezul nopţii trebuie să te întorci imediat acasă pentru că vraja se destramă cât ai zice „Carmine”… ai înţeles?
Încântată de cele primite, Cenuşăreasă gătită zori să plece către petrecerea la care visa de ani de zile. Ajunsă acolo, s-a lăsat dusă de val şi a dănţuit cât au ţinut-o picioarele. La un moment dat a fost văzută în braţele prinţului, dansând de parcă erau singuri pe ringul de dans. La miezul nopţii se rupse din braţele prinţului şi fugi disperată către casă. În drum spre ieşire s-a împiedicat. Disperată că va fi urmărită, Cenuşăreasa lăsă în urma ei pantofii dăruiţi de „zâna” florăreasă.
Prinţul a încercat să o prindă din drum, dar cum era de aşteptat nu a reuşit. Zărind perechea de pantofi pe jos, îi ia uşor şi îi priveşte îndelung.
Se dădu doi paşi înapoi şi privi către valetul credincios.
– Să caut prin regat stăpâna acestor pantofi, stăpâne?
– Nu! E prea simplu, credinciosul meu. Eu caut o femeie elegantă, rafinată dar delicată în acelaşi timp. Caută în tot regatul o femeie cu stil ce poate să poarte nişte pantofi stilleto Red Queen.
– Red Queen, stăpâne? Dar e imposibil şi chiar dureros pentru unele domniţe…
– Red Queen am zis, Red Queen rămâne! O femeie puternică îşi va ascunde durerea întotdeauna şi va păşi mândră purtând aceşti pantofi. Dă sfoară-n ţară, asta-i dorinţa mea.
Exact cum vă aşteptaţi, credinciosul valet a plecat să caute în tot regatul o domniţă după pofta prinţului. Nu vă zic ce zarvă a produs dorinţa prinţului prin regat. Cum se chinuiau domniţele să meargă cât se poate de elegant în pantofii stilleto, cum se legănau ca gâştele în drum spre lac… pfuai, distracţie maximă. Asta până când a ajuns la casa unde locuia Cenuşăreasa noastră. Mare mirarea pe cei din jur când au văzut-o pe „sărăntoacă” păşind ca o adevărată regină cu Red Queen în picioare.
După un timp…
– Ce să fie, draga mea. În seara balului am observat că purtai Carmine Shoes, ceva unic în regat. Dar altceva vreau să te întreb… tu de unde aveai perechea de pantofi din piele naturală, din câte ştiu nu prea aveai o viaţă socială.
