Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la păţaniile din timpul vieţii mă apucă râsul. Păi cum să nu mă apuce râsul când sunt cel mai prăpăstios om din lume, cel mai crizat când dau nas în nas cu problema? Fraţilor, eu mi-s Gheorghe Mărăcine. Om de bază-n comună, muncitor, uşor trecut de a doua frumuseţe tinereţe, iar dumneaei de colea e „fomeia” mea Viorica. Măi, copii… de când cu tehnologia asta avansată, am început şi noi ăştia mai „uitaţi” de lume să vedem altfel ce se întâmplă în jurul nostru. Noroc cu „copchii” şi cu nepoţii care ne dau peste nas cu tot felul de drăcovenii gadgeturi. Că tot vorbeam de păţanii, să vă spui ce păţii acum vreo 4 luni de zile. Într-un weekend, eu i-am spus Vioricăi că aş vrea să mergem la Constanţa să vizităm nişte rude. A început nebuna să urle la mine că cheltuim bani aiurea, că de ce să mergem şi ce să facem acolo. Cât stăteam eu să o conving, sună telefonul.
– Alo, tata? Ce faceţi bre, de nu răspundeţi?
– Ziua bună, fata mea. Ce să facem, copchilă dragă… iote mă cert cu mumă-ta… de fapt ea se ceartă cu mine şi eu…
– Ce faceţi? Vă certaţi? Dar ce aveţi de împărţit?
– Apăi cum să-ţi spun… eu vreau să vin la Constanţa şi kitra asta de mumă-ta face valuri că vom cheltui bani pe drum. De parcă ne-am plimba toată ziua…
– Hai terminaţi cu tâmpeniile, fuga să vă faceţi bagajele şi vă aştept urgent la Constanţa. Weekendul următor îl botezăm pe ăsta mic şi nu aveţi cum să lipsiţi… e primul vostru nepot, să nu vă aud.
Şi a început fiică mea să turuie din gurăăă… mai rău ca Viorica. Zici că au acumulatori auto la gură, nu se mai opresc când le apucă. Apăi are cu cine semănă, nu? Toată săptămâna ne-am pregătit şi ne-am gândit ce să ducem fetii la Constanţa… că doar nu merem cu mâinile-n buzunar. Nu se cade, domnule! În ziua cu pricina, ne-am trezit dis de dimineaţă odată cu găinile. Am încărcat portbagajul cu oleacă de pălincă, nişte zaibăr d-ăla de stă mâţa-n coadă, ceaunul ăl mai mare cu vreo două sute de sarmale… asta a mea o zis „las bărbate, să aibe ăia micii ce să mănânce”. Şi cu „Dumnezău Înainte” şi alte unşpe rugăciuni, am purces la drum. După socoteala noastră, ne gândeam că în maxim 4 ore suntem la Constanţa. Dar cum socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg…
– Fomeie, oprim oleacă să mă hodin vreo juma de oră şi pornim la drum…
Mi-a aruncat o privire tăioasă exact după circa 32 de minute de odihnă… ca să nu înceapă un tsunami de vorbe pe capul meu, m-am făcut că plouă şi hai să merem… să merem am zis… hai măăă… ‘ţi ceapa mă-tii de maşină… şi tot aşa de vreo 5-6 ori şi nimic. Am ridicat capota, m-am uitat şi m-am învârtit pe lângă maşină ca prostu-n târg.
– Fomeie! E groasă rău! A murit bateria auto… Dumnezău s-o hodihnească că tare bună o fost la „veaţa” ei…
– Gheorghe tu te-ai tâmpit? şi începu istericalele.
Măi, copii… să nu vă pună naiba să vă contraziceţi cu o fomeie nervoasă! Credeţi-mă, nu vă spală toată Marea Neagră. Şi a început : că ce ne facem noi, că o să murim în mijlocul autostrăzii, că ne găsesc de abia la primăvară când e dezgheţul… prăpăstioasă femeie. Pun mâna pe telefon…
– Aloo! Gigele! Urcă în maşină şi vino pe autostradă, că-i groasă rău… a murit…
– Cine, Gheorghe? Ţaţa Viorica?
– Pfiuuuu! Te cârpesc de nu te vezi, Gigele! Dă-ţi peste gură, nărodule. A murit bateria auto de la maşină. Sunt în mijlocul autostrăzii şi nu ştiu ce să fac… pe fundal se aude glasul lui Maricel, nepotul nărodului.
– Nea Gheorghe ce te strofoci, bre? Ai telefon şmecher, caută un magazin de baterii auto şi se rezolvă problema.
– Maricele… nu mă face să vin înapoi în Baloteşti pe jos şi să-ţi dau una după ceafă! Tu crezi că-mi las maşina aici? Trebuie să ajung urgent la Constanţa la botezul nepotului! Plus că Viorica mai are puţin şi sare la jugulara mea de nervi… deci nu te juca!
– Nu mă joc, nea Gheorghe. Fă cum îţi spun, bre. Magazinul ăla are baterii auto cu montaj la domiciliu şi…
– Maricele eşti tâmpit? Ce domiciliu? Tu nu înţelegi că sunt pe autostradă? Aş chema o platformă să ducă maşina la service, dar asta înseamnă să nu mai ajung la botezul nepotului şi sincer… nu vreau să mă gândesc ce mă aşteaptă dacă nu sunt acolo.
– Nea Gheorghe, amândouă o să te mănânce de viu dacă nu mă asculţi cu atenţie. Intră pe telefon şi caută BateriiAuto.net. Sunt o echipă tânără, dar sunt extrem de pregătiţi şi profesionalişti. Îţi luvrează şi montează bateria auto la domiciliu sau după caz, exact acolo unde ai făcut pană. În plus ca să nu mergi dumneata la service, ei îţi fac măsurătorile pentru garanţie şi tot ei te scapă şi de bateria veche…
– Stai aşa, Maricele… fi-mi-ar deştele astea mari că de abia pot să tastez cu ele… deci bateriiauto.net… e roz, velicule… roz!
– Da, bre! E sigla aia veselă cu roz! Hai că eşti pe drumul cel bun, te asigur eu. Vezi că pe partea stângă ai nişte căsuţe unde îţi alegi bateria care se potriveşte hrâbului maşinii tale în funcţie de marcă, model sau de alte criterii tehnice, înţeles?
– Măi, copile! Tu nu înţelegi că eu mă grăbesc?
– Atunci sună la 0744.482.782 ca să nu mai pierzi timpul. Ei au o experienţă vastă în domeniu şi îţi pot recomanda imediat cea mai bună soluţie, ţinând cont şi de bugetul de care dispui momentan.
După ce Maricel mi-a dat toate informaţiile şi m-a asigurat că băieţii sunt oameni de nota 10 şi că oferă servicii la standarde ridicate, le-am dat imediat telefon. Un domn foarte amabil şi deosebit de răbdător m-a ajutat cu tot ce aveam nevoie, am confirmat comanda şi am stabilit datele livrării. Mare mi-a fost mirarea când după aproximativ o oră şi jumătate, am văzut că se apropia de noi o maşină şi din ea a venit „salvarea” mea de la „măcelul” ce avea să urmeze dacă nu rezolvam problema rapid. Deja o vedeam pe Viorica mea cu spume la gură, aruncând cu sarmalele după mine… în mijlocul autostrăzii. Başca renegat de fată… că nu fusei la botezul primului nepot. No, bine că s-a terminat cu bine întreaga tărăşenie. Copchilul ăla tânăr a venit cu bateria nouă, a montat-o frumos, apoi a făcut ceva măsurători la sistemul de încărcare al maşinii plus sistemul electric… ce mai, meserie nu alta. Şi nu plecă cu mâna goală, luă şi pe „adormita” aia veche”…
– Fomeie, dă-i şi tu băietului câteva sarmale… a muncit sărmanul, să nu-i fie foame pe drum!
To be continue…
Acest articol participă la proba nr 17 din cadrul competiţiei SuperBlog 2015!
