E dimineaţă şi încă nu mi-am băut cafeaua. Mă simt fără vlagă, fără chef, dar trebuie să mă motivez singură. Mă dau jos din pat şi cu ochii semi-deschişi păşesc spre bucătărie să pregătesc micul dejun. Încă dorm şi în drumul meu calc peste tot ce îmi iese-n cale. Papuci, dinozauri, răţuşte… of, copiii ăştia le lasă aruncate peste tot. Bine că sunt din cauciuc, că altfel îmi rupeam gâtul. Ajung în bucătărie, aprind aragazul şi pun să fac cafeaua. Apa a ajuns în punctul de fierbere, deschid dulapul şi mă apucă nervii. Nu mai am cafea. Pufnesc, spun o vorbă de dulce printre dinţi şi plec la supermarket fără niciun chef. Minutele trec şi cât ai clipi din ochi ajung în faţa casei de marcat. O casieriţă plictisită îşi plimbă mâinile de colo colo, preluând produsele cumpărătorilor de pe banda de cauciuc. Am plecat de acasă după cafea şi când am ajuns în faţa casei de marcat aveam jumătate de cărucior cu produse alimentare şi de uz casnic. Noroc cu banda de cauciuc, altfel eram nevoită să le ţin în braţe şi mai stăteam încă două ore până ajungeam să plătesc.
Ajung acasă într-un final şi după alte câteva minute reuşesc să mă bucur de aroma cafelei. Gândindu-mă la câte „păcate” culinare am săvârşit săptămâna asta, cred că voi alerga vreo 30 de minute prin cartier. Mă îmbrac din nou, căştile pe cap şi pe aci ţi-e drumul, Aguritzo! Încep încălzirea şi apoi hotărâtă, alerg… şi alerg, obosesc din primele 10 minute dar nu mă las. Hai că poţi, fată! Deodată, din lateralul parcului se ivesc doi câini dornici de „joacă”. S-au privit aprobator şi la un semnal doar de ei ştiut, au început să mă însoţească hărţuiască de parcă le-aş fi greşit cu ceva. Aleg ca nebuna, cu părul vâlvoi şi ochii cât cepele căutând salvarea. Parcul e pustiu şi mă hotărăsc să ies la şosea. Fir-ar mama ei de treabă, azi e duminică şi toată lumea doarme până târziu. Ajung în şosea şi văd „luminiţa de la capătul tunelului”: Work Out Gym. Cu „duşmanii” în spate şi cu ultimile puteri, tranversez şi intru în sală. Vreo 20 de perechi de ochi mă privesc ca pe o ciudăţenie a omenirii în timp ce eu mă „iubeam” cu aparatul de fitness…
” Pupaţi-aş banda ta de cauciuc, frumuseţea mea. Cum ai tu grijă de celulita meaaa… cum ştii tu să-mi lucrezi toţi muşchii ăia lăsaţi… cum faci tu…”
– Aloo, doamna! Ce crezi că faci aici? Elastimpex Romania nu a făcut banda asta să-ţi laşi dumneata mucii pe ea, ai înţeles? Vrei să o foloseşti, plăteşti abonament la fel ca restul lumii, dacă nu… vezi că eşti aşteptată la uşa de la intrare! Arunc ochii spre uşă, două perechi de ochi mă privesc aşteptând pofticioase ieşirea mea din sala de fitness. Poate se plictisesc dacă îi las să aştepte ceva ore…
– Cât e abonamentul? Pot să stau toată ziua?
Plec de la sală, transpirată toată şi mă amuz că „tovarăşii” de companie din parc s-au lăsat păgubaşi. Ajung acasă, intru în baie să fac un duş. Mă împiedic iar, aplec ochii să văd cine-i vinovat… un covor din cauciuc care îmi zâmbeşte cu ochi nevăzuţi de noi, muritorii de rând. Ce se întâmplă? Toată ziua m-am tot lovit de obiecte din cauciuc! O veni apocalipsa? Ferească Sfântul! Că tot veni vorba, cum ar fi fost dacă nu ar fi existat cauciucul? Apocalipsa ar fi fost mic copil pe lângă inexistenţa cauciucului, printre multe alte lucruri deosebit de importante pentru omenire. Mă trec fiori de gheaţă pe şira spinării numai când mă gândesc. Prezervativul şi mănuşile sterile sunt făcute din cauciuc, nu? Dacă nu ar fi existat cauciucul, prezervativul nu s-ar fi inventat şi întreaga planetă nu ar cunoaşte metoda cea mai simplă de contracepţie, iar bolile cu transmisie sexuală ar fi bântuit ca la ele acasă… nu că în ziua de azi nu se întâmplă, dar procentul este în scădere din cauza educaţiei. Mănuşile sterile sau cele de bucătărie sunt necesare în domeniul medical şi în cele de uz casnc. Dacă nu ar fi existat, din nou revenim la multitudinea de boli pe care le putem lua atunci când cadrele medicale consultă sau operează un pacient. Cele de uz casnic(sau de menaj) au şi ele folosinţa lor, mai ales când folosim substanţe nocive pielii noastre şi de ce să nu recunoaştem, unghiuţele noastre colorate rezistă mult mai mult când spălăm prin bucătărie, baie sau prin grădină.
Este cunoscut faptul că populaţia indigenă din America avea cunoştinţă de existenţa cauciucului cu mult timp înainte faţă de europeni. În anul 1744, exploratorul Charles Marie de la Condamine, pleacă într-o expediţie în Peru şi descoperă arborele de cauciuc şi este surprins de proprietăţile sevei secretate de acest arbore. Prin 1844, se brevetează „vulcanizarea” descoperită absolut întâmplător de către Charles Goodyear, iar în timpul celui de-al doilea război mondial este stimulată producţia de cauciuc sintetic pentru înlocuirea celui natural. Sunt multe de aflat despre „istoria” cauciucului, dar ea continua şi în zilele noastre, punându-şi amprenta în produse din ce în ce mai sofisticate : jucării, anvelope, benzi transportatoare, plăci tehnice din cauciuc, benzi cauciuc cu inserţie textilă .
În toate fabricile de producţie la scară largă, munca ar fi fost istovitoare. Transportul produselor sau a cerealelor ar fi durat mult mai mult, ar fi scăzut randamentul şi calitatea muncii prestate de către angajaţi. La aeroport, benzile de cauciuc care transportă bagajele călătorilor sunt de mare folos. Imagaţi-vă că nu ar fi existat… câte ore aţi fi petrecut să aşteptaţi ca cineva să care manual, fiecare bagaj în parte? Şi asta în ordine alfabetică… iar dumneata să te numeşti Zamfir. Haos, nu? Ce gânduri am după toată păţania de dimineaţă. Stai că sună la uşă. Deschid, un domn ţanţoş îmi întinde o cutie pătrată cu o fundă roşie imensă. Cică e o surpriză… deschid cutia, nerăbdătoare să văd ce se află înăuntru. Mda… surprize, surprize. Amorezul meu mi-a trimis cadou un costum din… latex. Ca ăla din Cat Women.
” Pisicuţa mea sălbatică, de abia aştept să te văd!
Cu dragoste, al tău Motănel ”
După ce zi am avut, „Motănelul” are chef de smotoceală? Ei lasă, să vezi ce „cauciuce” îţi iei tu pe spinare!
To be continue…
Acest articol a fost scris pentru proba nr 9 din cadrul competiţiei SuperBlog 2015.
