Încep acestă scrisoare, pardon… brânzoşenie de articol, în speranţa că pe viitor urmaşii mei îmi vor continua povestea. S-a dus vestea în toate colţurile ţării despre cel mai înfocat fan brânză din istoria competiţiei SuperBlog 2014. Toată tărăşenia a început într-o zi de toamnă, mai precis pe 13 octombrie 2014, când juriul Delaco mi-a trântit o brânză probă şi mi-a pus răbdarea, imaginaţia la încercare. Enunţul primei probe suna cam aşa „bla bla, bla bla bla… vă provocăm să realizaţi un sendviş profile – Sendvişul dorit în funcţie de…- orice criteriu doriţi. „. Am făcut ochii cât roţile de caşcaval Sofia când văzui enunţul probei. Trecu o zi, două, trei şi nici o idee nu aveam despre ce ar trebui să scriu. Să fac un sendviş profile al zodiilor? Piţipoancelor de la oraş, ţărăncilor de la colţul străzii care sparg seminţe în fiecare amiază? Nuuu! Prea simplu! Sau poate un sendviş profile în funcţie de cum dai bineţe? Too complicate!
După cinci zile(deadline-ul era în 7 zile) de nervi, ore petrecute în faţa calculatorului, unşpe mii de cafele, frape-uri şi alte drăcii energizante, brusc s-a făcut lumină. În capul meu, desigur. Suntem atât de diferiţi, unici, nebuni… în mintea mea se derula un scenariu. Sunt cineva, am respectul tuturor, toată lumea are nevoie de mine. Cine sunt? Regină, împărăteasă, deputat. Nuu…gata, am găsit. Sunt primăriţă! Unde? La mine acasă, la Constanţa. Neahh, prea banal. Un joc de cuvinte, sinonime, cremă de brânză, cremoasă, pufoasă, orăşeni…stop! Şi tot aşa, câteva ore, cu mintea storsă, fără puteri magice şi fără drept de apel s-a născut din cenuşă, iarbă verde mijlocul unui creieraş un pic atrofiat, în toată splendoarea „Cremoşani-Competiţia Familiilor Brânzoase” .
Asta fu prima probă unde spre mirarea mea, povestea primăriţei prinse la public. Juriul Delaco mi-a acordat pentru „brânzoşenia” mea 99 de puncte(din 100), calificându-mă pe locul doi. Bucurie mare, felicitările curg din stânga şi din dreapta. Primăriţa-i mândră de reuşită şi se retrage-n glorie.
Glorie? Hai să o lăsăm mai moale, mon cher. Universul şi-a ascuţit gheruţele, astrele şi-au mutat cuibul unde a vrut „brânza” lor şi după aproximativ o lună(timp în care primăriţa şi-a văzut de hârţogăraie competiţie), Delaco îşi face apariţia din nou. Fără teamă, îşi aruncă mănuşa proba în mulţimea contrariată. Cea de-a doua probă este mult mai dificilă decât prima şi sunt în impas. Ce fac? La fel ca la prima probă, nici nu ştiu de unde să încep. Enunţul era atât de greoi încât mintea mea refuza să proceseze orice informaţie. Trebuia să-mi imaginez o aventură buclucaşă cu promoterul Delaco. Da, da, zăpăcitul ăla de-l vedeţi în reclama Tv.
Un promoter buclucaş şi o probă care mi-a dat bătăi de cap. Cinci zile m-am zbătut ca un peşte la mal, m-am dat cu capul de tastatură(metaforic vorbind, nu vă impacientaţi), am avut cele mai negre brânzoase coşmaruri posibile şi nimic nu se lega. Nu aveam nici o idee despre ce ar trebui să scriu în această probă. Cu o zi înainte de deadline m-am gândit că ar fi bine să fac o legătură între coana primăriţă şi acest promoter buclucaş. Dar cum? Ce să scornesc? Cum să arunc primăriţa în ghiarele „pierzaniei”? Mi-am luat inima-n dinţi şi am scris titlul probei „Primăriţa de la Cremoşani şi-un Promoter Delaco„. Şi atât! Cinci ore m-am uitat la o pagină goală, tastam trei cuvinte, ştergeam zece. Eram în agonie, frazele se-mpleticeau de ziceai că-s bete. Într-un final m-am predat, povestioara nu avea nici un început. Mi-am zis că asta a fost. Până aici şi gata. Nu iese nimic, opreşte-te. Mă încântau premiile acestei probe. Unde-ar fi norocul să câştig şi a doua probă? Premiile celor două probe erau infinit de mici faţă de „marele trofeu”(greutatea câştigătorului în produse Delaco) care va fi acordat celui mai mare Fan Brânză care va impresiona juriul la o probă sau la amândouă. Să fiu eu atât de norocoasă?
„Încoronarea” primăriţei de la Cremoşani s-a făcut în cadrul galei de premiere SuperBlog 2014. Amestecul de emoţii şi sentimente simţit în cadrul celor două probe Delaco m-a făcut să-mi doresc o viaţă nouă pentru personajul meu. De ce să-l dau uitării? Nu ar fi drept, nu? Primăriţa de la Cremoşani va trăi alături de mine, în inima mea, pe blogul meu, oriunde vrea ea. Începutul acestui personaj a fost promiţător şi sunt curioasă dacă pe viitor ne va uimi, oripila, încânta cu povestiri haioase sau va „muri” încet şi sigur. Aşa cum îi şade bine unei primăriţe, i-am creat şi-o căsuţă nouă pe facebook. Vă aşteaptă cu mare drag să-i treceţi pragul şi să discutăm vrute şi nevrute. Se va ocupa de primăria Cremoşani din bucătăria ei modestă, unde de multe ori se vor auzi blide sparte, se va simţi miros de mâncare arsă, uitată pe aragazul vechi de pe vremea bunicii( de fapt e de la majoratul lui Cuza, dar nu contează). În încheierea acestui articol brânzos, trag mari speranţe în ceea ce priveşte viitorul primăriţei de la Cremoşani. Sper ca urmaşii mei să nu uite de unde a pornit totul, iar dacă fac această greşeală, vă rog din suflet să îi trageţi de urechile alea clăpăuge.
