Bine v-am găsit, dragii mei. După cum bine ştiţi, mă numesc Aguritza. Aţi zâmbit, deci încă nu m-aţi uitat, pupa-v-aş eu obrăjorii. Hai lasaţi, nu mai fiţi timizi. Aşa sunt eu, din tinereţe mi-a plăcut să socializez cu voi, să cunosc cât mai multe persoane de la care să pot învăţa cât mai multe lucruri.
Acum la venerabila vârstă de 68 de ani, mi-am văzut visul cu ochii. Copii mei au crescut frumos, familia este fericită, iar noi, cei vârstnici, ne bucurăm de surprizele vieţii exact ca în tinereţe. Nu ne place monotonia şi mereu suntem acolo unde este distracţie, viaţă şi veselie.
De ce vă scriu acum? Sincer, îmi era dor de voi. În al doilea rând, vreau să readuc în discuţie ceva ce discutam încă din perioada de început a blogului. Spuneam că întotdeauna ai de învăţat, indiferent de câtă educaţie ai, indiferent de câte facultăţi sau masterate prin ţări străine, indiferent de vârstă.
Niciodată să nu spui că le ştii pe toate. Ştiţi ce este amuzant? Noi bătrânii, avem impresia după ce am trecut prin aproape toate etapele vieţii, că le ştim pe toate şi deseori ne scot din sărite nerăbdarea celor tineri. Ironic şi deosebit de amuzant este momentul când cei tineri, foarte tineri…îţi trântesc mucii-n fasole spunându-ţi replici demne de Oscar şi mai ales când încearcă să îţi dovedească că tu nu ai dreptate, că există şi alte soluţii pe care tu le consideri inexistente şi că mai ai de învăţat multe din universul ăsta necunoscut.
S-a întâmplat să învăţ foarte multe chestii interesante în viaţă, de la oameni valoroşi, cu suflet cald şi minte sclipitoare. Cea mai remarcabilă „învăţătură” a venit din partea nepoatei mele, Maria-Elisa în vârstă de 6 anişori. Un copil minune, de la 4 ani ştia să citească ca unul de 12 ani. Fascinată de tehnologie, iubitoare de animale şi deosebit de interesată să ştie absolut tot, despre orice. Acum câteva zile, am plecat într-un mall pentru a face câteva cumpărături urgente. Moşul meu Costică, a bătut din pinteni să-i cumpăr hârtie igienică „d-aia bună, femeie” cu 3 straturi, aşa că trebuie să ajung şi la raionul cu produse de igienă şi curăţenie. Am luat-o şi pe Maria cu mine, să-mi ţină de urât.
Ghemotocul ăsta de om are o energie care te oboseşte. Ne-am tot plimbat prin mall, am făcut cumpărăturile şi bineînţeles nu am uitat de dorinţa moşului meu. Am luat de toate şi m-am bucurat că am găsit o ofertă la prosoape de hârtie. Îmi sunt foarte utile în bucătărie, mai ales că gătesc mult de când copii s-au mutat cu mine.
La un moment dat ne-am hotărât să plecăm, am încărcat cumpărăturile în maşină şi când să pornesc maşina, Maria mă bate pe umăr :
-Mamaie, vreau la toaletă!
O privesc pe sub ochelari, ceva de genul „şi până acum de ce nu ai spus”, oftez la auzul cuvântului „mamaie” (doamne, ce urăsc cum sună) şi fără chef pornesc către toaleta mall-ului. După rezolvarea problemei, se spală frumuşel pe mânuţele delicate şi le întinde spre mine.
-Îmi dai şi mie te rog, un prosop pliant să mă şterg pe mâini? Sunt prea mică şi nu ajung să-mi i-au singurică…
Mă duc spre aparatul care conţine prosoape pliante şi observ că este gol. Oftez din nou, mă întorc spre nepoată şi văd un aparat de uscat mâinile.
-Copilă, hai aici să îţi usuci mâinile.
Mă priveşte oripilată, intrigată chiar de dorinţa mea.
-Nu e bine, mamaieeeee. Şi oftează, clătinând din cap.
-Hai că se usucă repede, în câteva secunde.
-Nu vreau! E plin de microbi, bacterii şi alte chestii minuscule. Ştii câte bacterii are aerul ăla cald din uscător? Cea mai bună metodă să te usuci pe mânuţe este să folosim şerveţele sau prosoape de hârtie. Nu ştiai, mamaie? Prosopul de hârtie reduce conţinutul bacteriilor de trei ori mai mult decât uscătoarele cu aer cald şi orice hârtie de unică folosinţă este de preferat pentru ştergerea mâinilor.
Mă simţeam năucă de cap şi-o priveam perplexă.
-De unde ştii atâtea, copilă?
-De la mami, spune ea mândră. Şi am citit pe tabletă, mamaie. Ştii câte chestii interesante găseşti acolo? Mai stau mult cu mâinile în sus? Mi-se zbârceşte pielea şi nu vreau să am cute creţe cum ai tu..
-Hai că te usuci în maşină, nu vezi că ăştia nu au prosoape de hârtie?
-Păi, să le lăsăm un bileţel pe oglindă cu numele unor producători de hârtie igienică care au şi prosoape pliante.
-Hârtie igienică? întreb eu mirată. Păi, ce nu au?
-Au, dar nu sunt bune… sunt doar un strat şi tataie zicea că mai bune sunt cele cu trei straturi.
-Voi doi o să-mi scoateţi peri albi din cap. Hai, deşteapta lu’bunica să mergem acasă şi îmi explici pe drum de ce crezi că prosoapele de hârtie sunt mult mai bune.
Tot drumul a turuit din gură de parcă era locomotivă şi am rămas surprinsă că un copil de 6 ani este atât de preocupat de igienă şi câte noţiuni „ştinţifice” (pentru mine) a băgat în căpşorul ăla bălai. Mi-a dat o lecţie astăzi şi am ajuns la concluzia că atât timp cât eşti în viaţă, vei avea surpriza să afli ceva nou, chiar şi de la cei mai mici. Voi sunteţi de acord cu ce mi-a spus nepoţica?
