Săptămâna aceasta, Farmec şi-a anunţat prezenţa în CityMall Constanţa. Începând de vineri, timp de trei zile şi-au promovat noua gamă de produse hipoalergenice, fără coloranţi sau parabeni. Noua gamă Gerovital H3 Derma+ Prof. Dr. Ana Aslan poartă emblema Pharmaceutical Concept şi este destinată tratării diferitelor probleme ale pielii şi a părului (piele iritată, uscată, lezată, atopică sau scalp cu diverse probleme).
Gama Gerovital H3 Derma+ este alcătuită din 15 produse testate sub control dermatologic:
* Cremă dermatoreparatoare- fiid utilizată şi după intervenţii chirurgicale minore
* Fluidul de curăţare şi demachiere pentru faţă şi ochi- destinat tuturor tipurilor de ten
* Cremă activ hidratantă- hidratare imediată şi de lungă durată
* Cremă emolientă super hidratantă- pentru prevenirea şi atenuarea simptomelor dermatitelor atopice
* Gel spumant purifiant- pentru ten gras şi acneic
* Emulsie hidratantă matifiantă- reglează secreţia de sebum
* Cremă antiacneică- reduce simptomatologia tenului acneic
* Cremă mască calmantă şi regenerantă- hidratează, hrăneşte şi regenerează pielea
* Cremă antirid şi fermitate
* Cremă antirid contur ochi
Ce mi-au sclipit ochişorii când am văzut acest Activator Antirid Gerovital H3 Derma. La primii „bani de buzunar” e primul pe listă. Activatorul Antirid este un dispozitiv electric, cu vibraţii de înaltă performanţă. Foloseşte o tehnologie avansată, bazată pe ioni pozitivi şi negativi, iar cu ajutorul acestuia putem reduce ridurile, îmbunătăţeşte circulaţia şi asigură curăţarea porilor în profunzime.
Pentru un păr frumos şi plin de strălucire, noua gamă Gerovital H3 Derma aduce patru produse de îngrijire:
* Şampon anticădere
* Tratament anticădere
* Şampon antimătreaţă
*Şampon pentru scalpul sensibil
După cum se vede, se „lucrează” intens. Doamnele sau domnişoarele aflate în CityMall au avut ocazia să testeze noile produse din gama Gerovital H3 Derma. S-au pus întrebări, s-au dat răspunsuri „fermăcătoare”, informaţii şi sfaturi despre folosirea corectă a produselor.
Că tot eram în zonă, mi-am zis că „bărbăţeii” mei de acasă vor avea nevoie de noile spray-uri bărbăteşti din Gama Gerovital H3 Men. Dacă doriţi să aflaţi ultimile informaţii, noutăţi sau despre evenimentele ce vor urma pe viitor, Farmec vă aşteaptă şi pe pagina de facebook.
Vă pup!